Un “francez” la Hamburg

După cum spusesem când am plecat spre Hamburg, am visat ca titlul mondial să fie al Franței. Pentru Krumbholz, acest antrenor care pe mine mă face să nu mă plictisesc niciodată de handbal.

Fularul meu pe care scria FRANCE i-a încurcat pe toți cei din jurul meu. Nu pricepeau dacă sunt român de ce țin cu atâta pasiune cu Franța, dar nici prea mult efort nu au depus ca să înțeleagă. Am fost înconjurat de olandezi, iar unul dintre ei mi-a spus în momentul în care a început finala, iar cei 8000 de norvegieni au început să strige “Heja Norge”: “Trebuie să strigi cât 10.000 de oameni“. Singur împotriva tuturor; ca pe vremuri :).

Încet-încet, suferința mea la fiecare nereușită și bucuria mea la fiecare succes al Franței, dar și jocul curajos al echipei lui Krumbholz, i-au cucerit pe olandezi, care au trecut ușor-ușor de partea binelui. În minutul 58, când Franța a marcat pentru 22-20 și era, practic, campioană, au împăturit un steag olandez în două, l-au întors, transformând-ul într-unul francez și mi l-au dat, pentru a mă putea bucura cum trebuie :). La final, m-au luat în brațe, am bătut palma, toți mă felicitau și se bucurau pentru mine de parcă eu câștigasem meciul :)). Mi-au făcut cadou și o pălărie aurie, căci doar am câștigat medaliile de aur, nu? A fost un moment frumos, un moment care îmi amintește care este misiunea acestui sport: să unească oamenii.

În toată bucuria de acolo, o doamnă din Norvegia s-a oprit pe drum spre ieșire ca să dea mâna cu mine și să îmi spună cu zâmbetul pe buze “Felicitări! A fost un meci minunat! Ne vedem la anul!“. Miile de suporteri norvegieni care fluierarseră echipa Franței în ultimele 4-5 minute de joc, și-au aplaudat propriile jucătoare, demolate psihic și fizic. Apoi au aplaudat turul de onoare al noilor campioane mondiale, precum și momentul decernării trofeului.

Bucuria norvegiană nu poate fi oprită

Tristețea suporterilor scandinavi s-a epuizat în vreo 5-6 minute după terminarea meciului. La festivitatea de premiere, deja erau mândri de medaliile de argint. Am plecat euforic spre tren, având senzația de “king of the world”, iar în jurul meu miile de norvegieni erau relaxați, zâmbeau, râdeau, povesteau. Meciul a trecut, pasiunea lor nu; viața lor nu s-a oprit.

În tren, o fată dintr-un grup norvegian mă abordează cu o wanna-be atitudine de rapper american “Hey, France!”. Din motive lesne de înțeles nici nu m-am prins că vorbește cu mine. I-am zâmbit și mi-a spus “Felicitări! Ați jucat extraordinar!“, apoi și-a scos “pălăria” cu coarnele vikinge în semn de respect (pentru echipa franceză, evident). Mă așteptam ca grupul gălăgios de suporteri norvegieni care stă cu mine în hotel să fie redus la tăcere și să se retragă în camere. De unde?! Când am ajuns în barul hotelului, petrecerea era în toi. Berea curgea, iar norvegienii se bucurau de o seară la Hamburg.

Este ridicol să comparăm ce au ei și nu avem noi sau să ne aventurăm în discuții despre talia lui Mork sau despre câte jucătoare străine au ei și câte noi. Diferența dintre Norvegia și România este la fel de mare ca cea dintre o zebră și un păun. Nu avem nimic în comun în afară de viață. Oricâte învățăminte am vrea să tragem, așa la suprafață, din succesele Norvegiei sau chiar ale Franței, adevărul este cu 7 metri în spate. Succesul apare (sau nu) ca un rezultat al unei construcții, iar în cazul țărilor din nord, al unui stil de viață. Handbalul românesc nu are cum să fie ca cel norvegian, pentru că țările noastre, societățile noastre, nu seamănă. Noi vrem titluri, ei se bucură de un joc…

Epilog

M-am bucurat de această seară, ca de tot week-end-ul de la Hamburg, așa cum am făcut-o în mai 2016, la Budapesta. Franța nu a fost în acest an ce mai bună echipă, la fel cum nici CSM nu a fost cea mai bună echipă din Europa atunci. Dar ambele, au avut ceva în plus și au reușit să își depășească puterile, nu doar condiția. Au avut determinare, au avut bucurie, au avut încredere. Au câștigat pe merit și au făcut oameni fericiți. Căci acestea sunt poveștile frumoase ale sportului, din care putem învăța multe chiar și-n viață. Cu tactica și cu atitudinea corectă, cel mic poate ajunge departe.

Merci beaucoup, France :).

1 Comment Join the Conversation →

  1. adrian

    Daca tot vorbim despre diferentele culturale, sociale,economice dintre noi si cei din occident, atunci prietene, diferenta dintre Norvegia si franta( cu f mic ) este la fel de mare, crede-ma! Daca in italiana avem zingaro ,in franceza gitane, in engleza gipsy in norvegiana ,acest termen este necunoscut :0.Daca norvegienii sunt urmasii vikingilor cei drepti si viteji,francezii sunt la fel de ,,meridionali” ca si noi…Lasa-ma sa traiesc!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *