Handbal la CM – Ziua 5: Gracias, Carmen Martin

După scenariul deja repetat în meciurile cu Slovenia și cu Spania, România a suferit mult în meciul cu Angola, reușind să se desprindă abia în ultimele minute de joc. Dincolo de aroganța noastră care ne face să credem că angolezele nu ar avea nicio treabă cu jocul de handbal, campioanele Africii au făcut din nou un meci bun, așa cum o făcuseră și în precedentele întâlniri de la Campionatul Mondial. Dacă ceva lipsește Angolei pentru a trece la un alt nivel, aceasta este experiența. Câteva meciuri la Campionatul African ca națională și încă câteva în Liga Campionilor Africii la nivel de club plafonează niște jucătoare care ar avea altfel calitățile fizice și un minim de cunoștiințe tehnice pentru lumea mare a handbalului feminin.

Revenind la ce ne interesează, fetele noastre au jucat din nou destul de economicos, cu răbdarea și încrederea că până la urmă vor câștiga. Ceea ce s-a și întâmplat, chiar dacă România nu a strălucit nici azi. Angola a condus, chiar și la 4 goluri, până în minutul 55, când două goluri ale Cristinei Neagu au adus România în avantaj la momentul oportun. Având în vedere că, datorită egalului dintre Spania și Franța, locul 1 din grupă nu mai poate fi pierdut, probabil că Martin Ambros va menaja titularele în meciul de mâine cu Franța.

Gracias, Carmen!

Meciul dintre Spania și Franța a fost, după gusturile mele, cel mai frumos de până acum de la acest campionat mondial. Un joc clasic de handbal feminin, foarte tacticizat, fără jucătoare de forță, fără strategii tipic nordice de a păcăli adversarul, fără jucătoare care să iasă excesiv în evidență. Doar două echipe care au dat tot ce au avut mai bun, care și au greșit mult, care s-au anihiliat reciproc și care au păstrat suspansul până la final. Poate cu puțin subiectivism pot spune că Franța era echipa mai bună, mai creativă, dar rezultatul este meritat, în sensul că niciuna dintre echipe nu merita să piardă. Meciul s-a încheiat la egalitate, 25-25, după ce Carmen Martin a transformat în ultima secudă de joc o aruncare de la 7m.

Golul fostei extreme a CSM-ului trimite România pe locul 1 în grupă indiferent de ce se întâmplă în meciul cu Franța, dar complică foarte mult calculele pozițiilor 2, 3 și 4 unde în funcție de rezultatele de mâine se poate orice. În primul meci al zilei, niciun istoric în Slovenia – Paraguay 28-22.

Cehia sau Ungaria?

Doar 20 minute a reușit Polonia să țină pasul cu Ungaria, apoi naționala maghiară s-a dezlănțuit și a condus permanent chiar și la 8 sau 9 goluri. S-a tot vorbit de vârful de formă care trebuie atins la momentul oportun și se pare că Polonia a ambalat motoarele prea repede, dând totul la Trofeul Carpați și în meciul inaugural de la Bietigheim-Bissingen cu Suedia. După ce a pierdut controlul jocului cu Cehia, din a 2a zi, polonezelor nu le-a mai ieșit nimic și sunt eliminate din competiție. Ungaria, pe de altă parte a jucat astăzi foarte bine, scoțând în evidență și alte jucătoare în afară de Gorbicz. Monika Kovacsics (golghetera meciului cu 8 reușite) sau Nadine Schatzl au fost excelente, dar din spate vine interul lui Ferencvaros și vedeta naționalei de tineret a Ungariei, Noemi Hafra, despre care sigur o să ma auzim multe.

O mică ironie a acestui joc este că echipa Ungariei este antrenată de Kim Rasmusen, cel care a antrenat pe CSM București în anul în care a câștigat Liga Campionilor, dar și cel care la ultimele 2 ediții ale Campionatului Mondial de handbal feminin a stat pe banca Poloniei cu care a ajuns până în semifinale.

În celelalte meciuri, Norvegia și Suedia au învins clar Cehia (34-16), respectiv Argentina (38-24), iar în meciurile de mâine, cea mai mare întrebare este cu cineva juca România în optimi. Căci cine pierde în meciul Ungaria – Cehia încheie grupa pe 4. În mod normal, Ungaria nu este favorita certă, dar căile sportive și mai puțin sportie sunt tare încurcate, așa că ne putem aștepta la orice.

Rezultatele complete de joi și clasamentele la zi:

Grupa A, Trier

Slovenia Paraguay 28-22 (18-9)
 Romania Angola 27-24 (14-14)
 Spania  Franța 25-25 (10-11)
1  Romania 4 4 0 0 106 86 +20 8
2 Slovenia 4 3 0 1 112 101 +11 6
3  Franța 4 2 1 1 109 81 +28 5
4  Spania 4 2 1 1 102 83 +19 5
5 Angola 4 0 0 4 82 113 -31 0
6 Paraguay 4 0 0 4 67 124 -57 0

Grupa B, Bietigheim-Bissingen

 Ungaria Polonia 31-28 (13-11)
 Suedia Argentina 38-24 (17-13)
 Norvegia  Cehia 34-16 (20-7)
1  Norvegia 4 4 0 0 135 79 +56 8
2  Suedia 4 3 0 1 129 111 +18 6
3  Ungaria 4 2 0 2 108 98 +10 4
4  Cehia 4 2 0 2 105 117 -12 4
5 Polonia 4 1 0 3 106 125 -19 2
6 Argentina 4 0 0 4 82 135 -53 0

0 Comments Join the Conversation →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *