Handbal la Campionatul Mondial Ziua 2: Cristina Neagu vs Ana Gros

Rezultatele neașteptate continuă și în cea de-a doua zi a Campionatului Mondial de handbal feminin din Germania. Din fericire, România nu a fost surpriza zilei și a reușit să învingă una dintre revelațiile acestei ediții, naționala Sloveniei.

Cristina Neagu vs Ana Gros

Așa cum o făcuse și cu o zi înainte împotriva Franței, Slovenia a început foarte bine meciul cu România, conducând chiar și la diferență de 4 goluri. Tot jocul adversarelor noastre stă în Ana Gros. Din minutul în care Martin Ambros a schimbat tactica defensivă apărându-se avansat la interul lui Metz, Slovenia a cedat încet-încet, astfel că la pauză scorul a fost egal 14, iar în repriza a doua România a preluat discret frâiele meciului și a câștigat în final cu 31-28. Cristina Neagu a făcut un joc excepțional, înscriind de 11 ori, cu un gol mai mult decât vedeta slovenă Gros. În debutul reprizei secunde, când tocmai comentam la o bere că Eliza Buceschi nu a jucat nimic, coordonatoarea noastră de joc s-a dezlănțuit, a marcat de 5 ori și practic și-a purtat echipa spre victorie. Practic, diferența s-a făcut în jucătoarele care au stat în spatele liderilor celor două echipe (Neagu, respectiv Gros). Buceschi, Pintea, Elisei sau Udriștoiu au fost peste Stanko sau Koren. Ceea ce mă face să mă gândesc că există o șansă ca antrenorii să nu fie puși degeaba să antreneze și să se priceapă ceva mai bine la a alcătui echipa decât suporterii :-).

Tot în grupa noastră, Franța nu a strălucit nici cu Angola, dar a câștigat în final la 7 goluri diferență, după ce la pauză conducea cu doar un gol. Va fi foarte interesant meciul României împotriva campioanei Africii, cu atât mai mult cu cât trauma de la Rio încă nu s-a vindecat. Spania nu a avut nici cea mai mică problemă în fața Paraguayului și așteaptă meciul de marți împotriva echipei noastre.

Suedia își revine

Cel mai bizar rezultat al zilei a fost victoria Cehiei împotriva Poloniei din grupa B. Venite după o victorie destul de clară în fața Suediei, polonezele au condus constant la 3-4 goluri până în minutul 41, când scorul era 19-15. În 10 minute, Cehia a marcat 8 goluri și a primit doar unul, trecând în avantaj cu 23-20, deși aspectul jocului nu s-a modificat. De acolo, echipa Poloniei s-a panicat, jocul așezat nu a mai dat roade și cehoaicele obțin nesperat o a doua victorie (29-25) care încurcă și mai tare calculele calificării.

În aceași grupă, Norvegia s-a distrat cu Argentina, iar Suedia a reușit să se impună în fața Ungariei, după un meci foarte echilibrat. Ungaria a ratat și a greșit în acest meci cât pentru 2 campionate, fiind cât de cât salvată de ziua magică a portăriței lui Ferencvaros, Blanka Biro și de (încă) geniala Anita Gorbicz. Norvegia nu are cum să nu câștige grupa, în timp ce Suedia, Ungaria, Polonia și Cehia se vor bate cu șanse sensibil egale pentru cele 3 locuri rămase în optimi.

Brazilia aproape out

Naționala Braziliei nu se regăsește în continuare și a fost la un pas de a furniza surpriza campionatului după ce Tunisia a condus-o la pauză cu 13-10. Rodriguez a fost din nou omul meciului, aducând victoria sud-americancelor cu 23-22. La ce handbal joacă, Brazilia nu are mari șanse de ajunge departe la acest campionat, mai ales că de acum urmează să întâlnească echipele puternice din grupă: Rusia, Muntenegru și Danemarca.

Apropos, după ce a învins categoric Danemarca, Muntenegru a ținut aproape și în meciul cu Rusia. Radicevic s-a jucat cu o aruncare de la 7m în min 54 și a ratat, când Rusia conducea la un singur gol, și pe final fetele lui Trefilov și-au asigurat victoria cu 28-24. Totuși, judecând după cele două jocuri pe care le-am văzut, montenegrinele lui Adi Vasile arată ca o echipă mare. În ultimul joc al rundei, Danemarca s-a antrenat cu Japonia după un meci fără istoric.

Meciul zilei: Coreea de Sud vs Germania

În timp ce Serbia și Olanda și-au zdrobit adversarele, Camerunul și respectiv China, cel mai interesant meci al grupei D și poate chiar al zilei a fost cel dintre Germania și Coreea de Sud. Gazdele au câștigat cu un scor ce poate induce în eroare, 23-18, dar meciul a fost extrem de echilibrat. Spectaculoasa națională sud-coreană a început bine și a jucat absolut de la egal la egal cu Germania. A fost un meci foarte tacticizat, cu doar vreo 3 goluri pe contraatac sau faza a 2a, cu atacturi lungi până la limita jocului pasiv. Plusul fizic, de talie, dar și avantajul terenului propriu au dus echipa germană la o diferență de 4 goluri cu 7 minute înainte de final. Antrenorul asiaticelor a încercat să recupereze aplicând o apărare om la om pe tot terenul (precum Krumbholz în finala din 2005 cu Ungaria), dar Coreea de Sud nu este Franța și nici  Germania – Ungaria, așa că gazdele și-au majorat diferența până la final.

Calculele calificării sunt destul de simple, având în vedere că nici Camerun, nici China nu emit pretenții. Singura necunoscută este ordinea în clasamentul final a celor 4 favorite – Germania, Serbia, Olanda, Coreea de Sud.

În curând

Mâine este zi de repaus în Germania, iar Campionatul Mondial de handbal se reia marți, când România va juca împotriva Spaniei. Tot în grupa noastră, Angola va întâlni Slovenia în meciul care cel puțin teoretic ar trebui să decidă a 4a echipă calificată în optimi. Suedia Bellei Gullden va încerca să își recupereze punctele pierdute cu Polonia printr-o victorie cu Cehia, în timp ce Serbia după ce și-a făcut golaverajul cu outsiderele grupei va da primul său test, împotriva Germaniei.

Rezultatele complete de duminică și clasamentele la zi:

Grupa A, Trier

 Romania Slovenia 31-28 (14-14)
 Franța Angola 26-19 (11-10)
 Spania Paraguay 32-15 (16-6)
1  Spania 2 2 0 0 60 39 +21 4
2  Romania 2 2 0 0 60 45 +15 4
3  Franța 2 1 0 1 49 43 +6 2
4 Slovenia 2 1 0 1 52 54 -2 2
5 Angola 2 0 0 2 43 54 −11 0
6 Paraguay 2 0 0 2 32 61 -29 0

Grupa B, Bietigheim-Bissingen

 Cehia Polonia 29-25 (12-15)
 Suedia  Ungaria 25-22 (11-11)
 Norvegia Argentina 36-21 (18-13)
1  Norvegia 2 2 0 0  66  43  +23 4
2  Cehia 2 2 0 0 57 47 +10 4
3  Suedia 2 1 0 1 55 55 0 2
4 Polonia 2 1 0 1 58 59 -1 2
5  Ungaria 2 0 0 2 44 55 −11 0
6 Argentina 2 0 0 2  43  64  -21 0

Grupa C, Oldenburg

 Brazilia Tunisia 23-22 (10-13)
 Rusia Muntenegru 28-24 (15-12)
 Danemarca Japonia 32-18 (16-5)
1  Rusia 2 2 0 0  64 40 +24 4
2  Brazilia 2 1 1 0 51 50 +1 3
3  Danemarca 2 1 0 1 56 49 +7 2
4 Muntenegru 2 1 0 1 55 53  +3 2
5 Japonia 2 0 1 1 46 60  -14 1
6 Tunisia 2 0 0 2  38  59  -21 0

Grupa D, Leipzig

 Serbia Camerun 34–21 (20-9)
 Olanda China 40–15 (20–9)
 Germania Coreea de Sud 23-18 (11-10)
1   Serbia 2 2 0 0 77 44 +33 4
2   Germania 2 2 0 0 51 33 +18 4
3   Olanda 2 1 0 1 62 39 +23 2
4   Coreea de Sud 2 1 0 1 42 45 -3 2
5 Camerun 2 0 0 2 36 62 −26 0
6   China 2 0 0 2 38 83 −45 0

2 Comments Join the Conversation →

  1. Handbal la CM - ziua a 3a: 1,2,3 Ole! | cristianstan.today

    […] din nou unul de luptă, echilibrat, cu goluri puține și cu greșeli multe (foarte asemănător cu Germania – Coreea de Sud) care s-a încheiat cu un gol egalizator marcat la ultima fază și cu un rezultat foarte corect: […]

    Reply
  2. Handbal la CM - Ziua 4: Rezultate firești,meciuri dramatice | cristianstan

    […] meci de handbal al serii a adus o Brazilie reînviată în fața Danemarcei. Echipa sud-americană a condus aproape toată prima repriză și o parte […]

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *