O poveste cu muzică românească prin Macedonia și Albania. #BalkanChallange17 (3)

Etapa de la Matka la Ohrid a fost una dintre cele mai lejere din tot traseul. Mai puțin de 199 km, toți pe autostradă sau similar. Drumul e frumos, căci aproape încontinuu vezi în dreapta șiîn stânga munți ÎMPĂDURIȚI, ceea ce, români fiind, am găsita  fi foarte exotic.

Pe drum, din când în când apar sate și uneori steaguri albaneze la geam, mai ales în vestul țării. Macedonia este oricum o națiune cu un istoric incert, nefiind foarte clar care este poporul macedonean, dar ce este cert este că această un sfert din populația țării este de origine albaneză. Pacea dintre popoare este foarte bine mimată în Macedonia, realitatea fiind că cele două comunități (slavă și albaneză) se joacă continuu de-a șoarecele și pisica, lucru care se vede din chestii mici: echipe de fotbal și implicit galerii pe criterii etnice, proiecte ambițioase care se chinuie să dea senzația că există un popor macedonean, partide pe crieterii etnice etc.


Booking.com

Ohrid

Fix în ziua în care am ajuns la Ohrid a început marea caniculă și până la întoarcerea în țară am savurat temperaturi de 39-42 de grade. Când prindeam 35, era răcoare. De aceea, minunăția de oraș am văzut-o un pic pe repede înainte și simt că nu am savurat-o așa cum trebuia. Ne-am plimbat prin centrul istoric orașului suficient cât să ne prindem că Ohrid-ul este probabil locul cu cea mai mare concentrație de biserici din lume. Nu le-am numărat, dar wikitravel susține că ar fi 365 de biserici, câte una pentru fiecare zi a anului.

Biserrica Sf. Ion sau “poza aia din Ohrid, de-o face toată lumea”

Ar fi nedrept să credeți că asta ar face Ohridul un loc evlavios. Zeci de cluburi, baruri, terase, restaurante, fete și băieți, dar și familii cu copii crează o atmosferă de stațiune “la mare”, căci în lipsa ieșirii la mare, macedonenii au adoptat malul lacului Ohrid drept “zona de plajă”. Noi am stat într-un apartament din Centrul istoric al orașului, iar proprietarul a insitat foarte tare ca pe drumul spre Albania să nu ratăm o așezare numită Sveti Naum.

Lacul Ohrdid

Sveti Naum

Probabil tot de la soarele care ne bătea în cap, am înțeles că este o mănăstire (ceea ce, de altfel, nu ar fi fost deloc surprinzător). Sveti Naum este semnalizt cu vreo 2 km înainte de granița albaneză. Un drum la dreapta care se termină cu o parcare ce pare a fi curtea unei mănăstiri. Și cel mai probabil, tehnic, așa era, doar că domeniile bisericești au fost transformate într-un resort, cu restaurante, plajă și nelipsitele magazine de souveniruri. Undeva, pe deal este mănăstirea propriu-zisă, pe care eu am ratat-o, căci îmi luasem de mult porția de religie pentru săptămâna respectivă.  Cea mai frumoasă parte din vizita la Sveti Naum este plimbarea cu o barcă cu vâsle la izvoarele lacului Ohrid, unde apa ia toate culorile pe care poate să le ia. 10 euro pentru o evadare de vreo 40 de minute într-un alt univers :).

Izvoarele Lacului

Albania

Am intrat în Albania cu amintirea haosului de acum 4 ani și pregătiți pentru ce e mai rău în ceea ce privește starea drumurilor. Dar este incredibil cât s-a putut schimba țărișoara asta… De la Pogradec, pe malul Lacului Ohrid și până în Vlore, trecând prin Elbasan, fără exagerare, nu cred că am văzut 20 de gropi. 200 km de asfalt impecabil. Dușmanii în trafic sunt însă, în continuare, oamenii. Era să bag vreo 3 albanezi în portbagaj pentru că nimeni nu se aștepta să opresc la trecerea de pietoni: nici pietonii, nici ceilalți participanți la trafic și, desigur, nici poliția. Doar prima oară m-am speriat de bicicliștii sau de motocicliștii care circulau pe contrasens, pe banda de urgență pe autostradă. După aia, îi iei ca atare. Să conduci pe întuneric în Albania e distracția supremă, inclusiv deoarece faza lungă nu deranjează pe nimeni.

Primii 20 km din drumul de la Pogradec la Elbasan sunt foarte spectaculoși.

După 200 km, “orice la cină” și o bere sunt cea mai bună decizie. Hotelul la care am stat este relativ nou, nu foarte populat, așa că la ora 11 seara am rămas singuri în restaurant. Patronul, probabil știind că suntem români, a hotărât să schimbe “Despacito” și “Gasolina” cu ceva românesc, să se bucură și urechile turiștilor lui (spun “cred” pentru că nu am vorbit niciodată despre asta). Au urmat 45 de minute de manele românești care mie mi s-au părut de-a dreptul haioase. Vorba Sabinei, “nici nu mă prind că sunt în altă țară, am senzația că sunt undeva pe la Eforie”.

Plaja la Sud de Vlore

Plaja din fața hotelului este absolut minunată, vederea de la balcon la fel, așa că dimineața a fost despre mare, soare și o bere, înainte de a traversa toată Albania prin Durres și Tirana pentru a ajunge într-un final în Muntenegru. Dar despre asta în episodul viitor.

Harta traseului – ziua a 3a

Citește aici episodul anterior din seria #BalkanChallange17.

1 Comment Join the Conversation →

  1. mirela16

    Foarte frumos articol si, desi nu am avut niciodata Albania in topul preferintelor, m-as cam aventura intr-o calatorie in zona 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *